Ceaiul de ghimbir

Este genul de ceai care poate fi folositor organismului, atât vara cât și iarna, oferind în acelasi timp o plăcere inedită de a savura gustul Orientului. Odată cu faima răspândită de chinezi de a fi un bun afrodisiac (îmbunatațește performanțele sexuale), ghimbirul a fost foarte repede introdus în gastronomie (arta culinară – arta preparării mâncărurilor), devenind unul dintre cele mai versatile condimente și mirodenii* în același timp.

Pentru o cană de ceai (240~250 ml):

O bucată de ghimbir proaspăt de 2 cm²

O lingura de zahăr sau miere

3-5 picături de zeamă de lamâie sau lime**

250 ml de apă

Mod de preparare:

Se rade ghimbirul de coajă (ca pe morcov), și se taie în cubulețe sau fâșii subțiri.

Se pune într-un ibric, se dă în fiert, apoi se dă focul mai mic și se fierbe încet, cam 15-20 minute.

Se închide focul, se acoperă, iar vara se lasă să se răcească, pe când iarna se consumă cald (dar nu fierbinte).

Se pune zahărul sau mierea, și zeama de lamâie sau lime.

Ceaiul este plăcut pipărat, ceea ce îndreptățește folosirea lui ca dezinfectant al cavității bucale si al tractului digestiv, și ca stimulator al circulației sangvine.

Alternative la ceaiul de ghimbir clasic:

a) Pentru a conferi stil ceaiului de ghimbir classic atât vara cât și iarna, se poate combina cu una dintre următoarele mirodenii:  scorțișoară, cardamom, cuișoare – cantitate adăugată : cât un bob de orez –, sau frunză uscată de mentă – un vârf de linguriță. De asemenea, trebuie adăugat zeamă de lamaie sau lime, și miere. Am încercat și cu coriandru, dar rezultatul ni s-a parut nesemnificativ, decoarece coriandrul îi conferă ceaiului un gust prea de mâncare. După cum se vede, posibilitățile de folosire ale ceaiului sunt practic nelimitate, și fiecare poate să experiemnteze cu orice aromă (de exemplu, coajă de portocală, sau, de ce nu, câteva picături de rom?).

b) O modalitate de a profita de gustul plăcut al diferitelor arome de ceai la plic, fără a renunța la efectele benefice ale ghimbirului, este de a proceda în felul următor: se pune cantitatea de apă dorită în ibric, se adaugă cantitatea necesară (în funcție de numărul de căni) de ghimbir, se fierbe 15-20 minute, și se toarna, în ceainic/cafetieră peste plicul de ceai cu aroma dorită. Aceasta este o descoperire pe care am făcut-o acum căteva luni.

c) De altfel, o rețetă din Cașmir combină: o jumătate de linguriță de ceai verde, trei păstai de cardamom, o jumătate de bețișor de scorțișoară***, o feliuță de ghimbir proaspăt cojit, apă pentru patru căni de ceai, și zahăr după gust. Se fierbe cam 10 minute, și se bea rece sau cald, în funcție de sezon. Noi am descoperit că este mult mai gustos dacă, în loc de zahăr, se folosește miere de salcâm sau sirop de trandafiri sau de țelină, și zeamă de lamâie sau lime.

d) Un alt ceai cu ghimbir, de data aceasta din Orientul Mijlociu si India, folosește: ceai negru vărsat sau pliculețe pentru 4 persoane, o linguriță de ghimbir curățat și tocat, un bețișor de scorțișoara, o linguriță de cardamom pisat, o linguriță de anason, două cuisoare, și apă pentru 8 cani. Se fierb toate ingredientele  5-10 minute. Se serveste îndulcit cu miere.

e) Ceaiul de urzică amestecat cu cel de ghimbir poate fi folosit pentru a trata anemia ușoară cauzată de lipsa de fier. Ghimbirul asigură aportul de vitamina C, iar urzica aduce fierul. Vitamina C este necesară absorpției fierului.

Din experiență am constatat că cele mai plăcute vara sunt ceaiurile cu mentă și ghimbir, ceaiurile la plic cu diferite arome de fructe plus ghimbir, sau pur și simplu ceaiul de ghimbir numai cu lime și miere. Iar iarna merg celelalte, mai ales cele cu scorțișoară, cuișoare sau cardamom.

Ceai de ghimbir, impreuna cu lime, ghimbir proaspat si cateva pliculete de ceai aromat Twinings.

*Mirodeniile sunt de obicei parți de plante uscate și puternic aromate, pe cănd condimentele pot fi și de origine minerală (de pildă, sarea). Ghimbirul proaspăt poate fi considerat condiment în rând cu ceapa și usturoiul proaspete, pe când ghimbirul în forma de pudră uscată poate fi considerat mirodenie, și utilizat ca atare. O altă deosebire este că mirodenia se folosește cu grijă, în cantitate mică, fiindcă poate conține substanțe care, în cantitate mare, sunt toxice, cum ar fi myristicina din nucșoară sau capsicum din ardeiul iute. Condimentul nu conține de obicei substante aromatizante și/sau toxice în cantități foarte mari, fapt pentru care se poate pune mai mult. Dar întotdeauna este bine sa procedăm cu măsură, nu numai din punct de vedere al sănătății, dar și pentru că mâncărurile mai ușor condimentate sunt mai suple, mai elegante, mai ușor digerabile și mai plăcute la gust.

**Este o lămâie mică verde (se pronunta “laim” pe engleză, iar în România se folosesc cuvinte precum limetă sau lima pentru a se referi la acest fruct), cu un gust mai delicat decât cel al lamâii. Se folosește des în prepararea cocktail-urilor si a deserturilor.

***Scorțișoara nepisată se vinde de obicei în formă de bețișoare cilindrice cu o lungime de aproximativ 5 cm și cu un diametru de aproximativ 1 cm. Scoarța unei alte specii de copac, numit Cassia, se aseamănă cu scorțișoara, atât la înfățișare cât și la aromă. Dar, Cassia este considerată inferioară, deoarece aroma ei nu este atât de sofisticată și de puternică.